3,5% din impozitul pe venit datorat statului

Mai sunt doar cateva zile pana la termenul limită de depunere a Formularelor 230 sau 200!

DE CE 3,5%?

Începând cu anul 2018, poti redirecţiona până la data de 15 martie 2019 3,5% din impozitul pe veniturile din salarii sau pensii (Formular 230) sau din activităţi independente (Declaraţia unică) pentru susţinerea entităţilor non-profit acreditate, care furnizează cel puţin un serviciu social licenţiat [n baza Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, Fundația Internațională pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu” este furnizor acreditat de servicii sociale (poziția 900), cu cel puţin un serviciu social licenţiat link licenţă 

Această sumă nu reprezintă o donaţie privată sau o sponsorizare şi nu presupune nici un cost suplimentar. În cazul în care nu redirecţionezi cei 3,5%, banii ajung la bugetul statului.

CUM SUNT UTILIZAŢI BANII TĂI?

Fondurile din campania de redirecţionare a impozitului pe venit vor fi utilizate pentru proiectul SMILE – camera de joc şi pentru programul de pshihotarapie prin artă pentru copii instituţionalizaţi.

CUM PROCEDEZI?

1.       DESCARCĂ formularul 230 daca ai realizat în 2018 venituri din salarii sau pensii sau declaratia unica daca ai realizat în 2018 venituri din activităţi independente.

2.       COMPLETEAZĂ formularul de mână, cu majuscule.

NU este necesară specificarea sumei, care va fi calculată de instituţia fiscală.

NU este necesară ataşarea fişei fiscale.

Datele FICF au fost precompletate.

3.       TRIMITE formularul până la data de 15 martie 2019.

Ai la dispoziţie următoarele modalităţi:

Pentru Formularul 230:

-          prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);

-          online, pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată;

-          direct la registratura administraţiei financiare de care aparţii;

-          la oficiul poştal, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire;

-          Fundaţiei Internaţionale pentru Copil şi Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”, la sediul din Str. Occidentului nr. 44, sector 1, Bucureşti

-          prin intermediul companiei tale, cu o cerere adresată departamentului economic / resurse umane link model precompletat, folosind următoarele date:

FUNDAŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE “DR. ALEXANDRA ZUGRĂVESCU”

Str. Occidentului nr. 44, Sector 1, Bucureşti

Cod de identificare fiscală: 5351061

Banca: CREDIT AGRICOLE BANK, Sucursala Berzei

BIC / SWIFT: BSEAROBU

IBAN RON: RO78 BSEA 0010 0000 0012 0082

Pentru Declaraţia unică:

-          prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);

-          online, pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată

Dacă ai nevoie de ajutor, contactează-ne la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la 0721 46 46 41

PDF format
Formular 230 FICF.pdf
440 KB
PDF Format
 Prezentare FICF 3.5%
PDF format
Declaratie unica FICF.pdf
781 KB